Easy to play, but hard to feel..

I finally understand why, in real life, the good guys rarely win in the end. People are so used to being mistreated by others that they mistake the good guys for bad guys most of the time. The wrong doings of others are so heavily imprinted in our own collective subconscious that we rarely have the choice to allow ourselves to see the good qualities of others. Thus, we wrongly lablel the actual good guys as dangerous. All of us are burdened by a heavy “stay away” sing hovering over our heads. And that’s the saddest thing you’ll ever hear.. the good guys never stand a chance.

But when they win (and that happens to them sometimes) it is by chance and chance alone. No effort, no battle between the so called forces of good and evil. A freak accident of nature, un aleatoriu cosmic. Si chiar si asa.. pentru mine a ajuns sa sune comfortabil.

Acvariu, acvariu, acvariu.. ;)

Joel Xavier & Ron Carter – Happiness

Ok. Vine la mine, tarziu in noapte, un gand permanent legat de actul conversatiei. Si anume nevoia de a transmite o informatie si de a face asta cu succes. Cum vine treaba ca majoritatea oamenilor accepta un nivel limitat de vorbire in sine, doar pentru a se asigura ca transmit mesajul dorit. Chiar nu vad riscul enorm pe care il accepta odata cu actul asta? Deformeaza complet logica generala a ideii “totale” care incerci sa o transmiti; te restrangi intre 6 peretii (marimea fiind adaptata la nevoia de a transmite mesajul cu succes; cu cat e nevoia mai mare cu atat e camera mai mica) doar ca sa expui mai bine mesajul. Fals. O  data cu marimea camerei scade si valoarea mesajului. Devine limitat, apar crapaturi, cad bucati intregi din statuia lui Venus, adevarul si valoarea se pierd. Baieti si fete, nevoia e curva! Trebuie platita bine ca sa te satisfaca cu adevarat. Si gaura din buzunar prezinta o crestere permanent exponentiala.

Asa cum iubirea de dragul iubirii nu are sens pana la urma, nici limitarea de dragul nevoii (sau silei) nu are. Adevarul si valoarea stau in detalii. Si in detaliile detaliilor si a celora care detaliaza. Sa nu va fie frica sau sila niciodata sa vorbiti TOT !

Possibility makes my blood run cold

Raspunsul meu la un post al unei prietene a unui prieten. O gasiti aici: http://sinestezie.wordpress.com/

Cine a zis vreodata “te inteleg perfect” si chiar a inteles cu adevarat? Nu cred ca exista certitudine obiectiva asa cum nici istoria nu exista cu adevarat.. din cauza lipsei unui observator omniprezent si obiectiv. Pana si termenii se resping unul pe altul, la un anumit nivel.

Nu exista decat filtre in imperiul omului. Indivizi egoisti (toti, inclusiv tu si eu) care au o viziune limitata si care, majoritatea, analizeaza un lucru din pas in pas, fara sa incerce sa vada the big picture, fara sa caute un inteles obiectiv… si in cele din urma limitati de frica de a trage o concluzie concreta la ce vad, conditionata la randul ei de teama ca ceva CHIAR s-ar putea schimba cu adevarat. Totul e personal si nu ne place schimbarea. De la fericire la nefericire si toate restul din spectrul asta… din nefericire pentru noi :)

Si cu aleatoriul ce ai?
Lasa viata sa se “joace” cu tine, las-o sa-ti faca ce vrea. E haos. Si are sens sa fie haos. Ce alta stare naturala e mai libera de realitate decat incertitudinea unui eveniment? Asta e contractul care il semnezi cu prima raza de lumina care iti loveste ochii. “Supravietuieste, daca poti. Nu-ti garantez nimic!”

Dar totul e o mare simfonie a ipocriziei, asa cum dovedesc acum si cuvintele mele, un fraier care isi scrie parerea despre parerea altuia, la 2 noaptea. Viata nu-i o curva. Viata e o cersetoare, auto-condamnata sa supravietuiasca pe strazile nascute din existenta noastra ca specie, din muzica noastra permanent disonanta. La mila incertitudinii.

Si mai torn un pahar. Somn usor!

Sta bine si singur, pe picioare lui, textul asta..

Sunlight on water

This is not poetry.

Si daca…
La sfarsitul zilei stai pe marginea patului
Si cauti motive pentru ziua de maine,
Ai sa castigi lupta la limita absurdului
Daca speri la un mai mare bine?

Oare stii ce e un inceput, ce e dimineata
Cand furtuna se face curios auzita
Si nu tii minte ce e scris in prefata
Dar o uitare e simplu binevenita

Nu sunt traditiile ce te tin in viata
Nici calmul lacului care te atrage
Spre el vii si sufletul grabit invata
Cum linistea e moarta,
In intuneric se retrage.

Sa nu ai puterea sa iti tii viata in maini si sa iti faci propriul destin distruge putin cate putin sufletul. Aceasta moarte lenta e un demon veritabil. Si ce tovaras de aventuri bun poate sa fie cateodata…

Pentru ca ma gasesc, de multe ori, privind incruntat spre usi inchise si sunt fortat de propria prostie sa spun initial “Acesta nu e drumul meu!”; si regretul care ma intampina cand ma aflu sub splendoarea lor doare mult. Dar realitatea e ca aceste cai la care nu am acces reprezinta un drum adevarat, pe care il urmez in viata, deoarece aceste usi inchise ma modeleaza, imi provoaca transformarea… si astfel devin poate mai bun, poate mai rau. Ce e sigur, e ca ma schimb, si adevarul asta imi e de ajuns. Pentru moment..

A moment of silence…

In ziua de azi, ca intotdeauna, politicienii isi tin rolul pe overdrive non-stop (intr-un scop complet nesimtit dar inteligent si nobil, trebuie sa recunosc), razboiul e dupa colt, mass-media nu are alt rol decat sa ne transforme in animale de casa, un leac pentru cancer tot nu vor sa ne gaseasca, ozonul e din ce in ce mai scump, islamul castiga teren in timp ce budismul inca e taboo printre dealurile patriei, artistii distrug (a se citi revolutioneaza) ce a mai ramas din arta si timp e din ce in ce mai putin ca sa mai improvizam o solutie, ceva…

Meanwhile, in plina sesiune, eu redeschid blogul. Sa ii fie de bine!